Istoria inelului

În lumea contemporană, fiecare persoană poartă pe degete minim un inel, fie el cu un simbol ascuns, un inel de logodnă sau o verighetă. Dar cunoaștem noi istoria apariției acestui obiect purtat în zilele noastre de toată lumea?

Înca din antichitate inelul a fost cea mai populară piesă de bijuterii. Romanii bogați purtau inele care să se potrivească cu anotimpul, vara purtau inele mai subțiri și iarna inele mai impunătoare.

În Evul Mediu inelele erau gravate cu figuri de sfinți, iar inelul cu piatră era folosit pentru imunitatea purtătorului, considerate că ele îl pot feri de boli. Piatra cea mai des folosită a fost safirul, fiind un antidot pentru otravă sau întrebuințată la vindecarea bolilor de ochi.

Tradiția inelului de logodnă pe degetul al patrulea de la mâna stăngă vine de la egipteni.  Ei credeau că degetul inelar are o venă conectată direct la inimă. Această credință a fost preluată de greci apoi și de romani  care au denumit-o “vena amoris” sau vena dragostei. În trecut, inelul era privit ca o garanție, ca un soi de pecete sau ca un contract nescris între cele două persoane care urmau să se căsătorească.

Un alt gen de inel utilizat în perioada Renașterii este inelul gimmel. Inel format din doua inele întrepetrunse unite de un pivot simbolizând uniunea a două vieți, care puteau fi separate și astfel persoana iubită putea fi deținătorul a jumatate din inel. Modul acesta de inel a continuat până în secolele XVII-XVIII, având inscripționate motto-uri sentimentale.

Din secolul al XVIII lea inelele au început să fie purtate pentru frumusețea lor de aceea suntem liberi să ne permitem să purtăm un inel sau zece, pe oricare deget și falangă, de orice culoare sau material chiar și în combinație. Până și inelele de logodnă au căpătat întruchipări diferite pentru fiecare popor în parte.

Sursa: gilimeomi.ro