„Bijuteriile sunt întâi de toate emoții”

     Cred că toți au auzit de fraza: „Bijuteriile sunt întâi de toate emoții și apoi lucruri materiale.” Ei bine… așa este. Am trăit-o pe pielea mea și o trăiesc în continuare. Vi se pare absurd și naiv, ei bine nu e chiar așa… haideți cu mine să vă explic de ce.

     Prima mea călătorie a fost când avem opt ani. Am mers, cu intuziasm, în vara anului 2004 peste hotare la verișoara și mătușa mea, pe care le vedeam doar o dată la câțiva ani, cînd veneau vara în vacanță la noi. Așa cum ziua mea de naștere este în iulie și exact în acea perioadă am mers acolo, mătușa mea mi-a dăruit o pereche de cercei micuți, din aur în formă de fluture. Acești cercei au fost purtați și de verisoara mea (fiica ei), iar ea avea pe atunci deja 15 ani și cerceii îi erau prea copilărești. Erau prima mea pereche de cercei din aur, până atunci purtasem doar cercei medicinali, căci mama îmi făcuse găuri recent.

      În continuare nu vi se pare nimic deosebit… Păi a fost ultimul cadou din partea mătușii mele, și ultima vară în care am reușit să ne vedem. De atunci, am rămas doar cu amintirea ei și cu cel mai frumos cadou.

     Am avut câteva tentative de a-i pierde și pot să vă spun că am trăit un mini stres, în acele 5 minute de căutare, cu lacrimi în ochi, dar și o fericire enormă când i-am găsit.  Pe timp ce trece și cu fiecare tentativă de pierdere, îmi sunt tot mai aproape de suflet.

     Acum am 25 de ani, cerceii sunt copilărești, dar îmi sunt atât  de dragi. Nu pot renunța la ei, îi schimb doar la unele evenimente speciale, iar când ajung acasă îi pun la loc… pur și simplu nu-i pot pune într-un săculeț și să-i las uitați undeva, acolo, într-o lădiță prăfuită… mi se pare oarecum „o trădare”.
Mi-am propus că o să-i port până când voi avea și eu o fetiță și îi voi dărui ei, în amintirea matușii dragi, pe care nu a văzut-o niciodată.

P.S. O poveste mai tristă, dar adevărată, care m-a învățat să apreciez lucrurile simple, și să păstrez vii amintirile petrecute alături de oamenii dragi.